Zaharul duce la dementa

       

Nu mai este un secret. S-a demonstrat stiintific ca zaharul este la fel de periculos ca si cocaina.

Astazi, din ce in ce mai multe studii atesta faptul ca zaharul distruge creierul. Aceasta informatie nu mai poate fi combatuta de catre cei cu interese mari. Exista oameni de stiinta care se autointituleaza “anti-zahar” (antisugar) si care, poate cu pretul vietii, au ales sa isi dedice intreaga viata cercetarii efectelor zaharului asupra corpului si mintii umane.

Se pare ca nivelul ridicat de zahar in sange este asociat cu un risc crescut de dementa, chiar in randul celor “clinic sanatosi” ce nu au fost diagnosticati, in prealabil, cu diabet. Prin urmare, nu trebuie sa asteptam ca nivelul glucozei din sange sa atinga praguri “ de boala” pentru a lua masuri. O glicemie cuprinsa intre 100-120 mg/dl (prediabet) ne expune unor riscuri imense, chiar daca aceste valori par inofensive iar doctorii nici nu le iau in seama.

Aceasta informatie a fost precizata in urma unui studiu inceput in 1994 si finalizat 19 ani mai tarziu, in 2013 (“Adult changesin Thought”/ ACT), o colaborare intre Group Health si Universitatea Washington. Studiul s-a intins pe mai multi ani, timp in care cei 2000 de participantii (barbati si femei, selectati “random”) vizitau clinica de cercetare la fiecare 2 ani, pentru examinare fizica si cognitiva.

Lucrurile se complica daca avem o alimentatie bogata in zahar rafinat si suntem sedentari:

“Corpul transforma mancarea in glucoza, deci nivelul de glucoza din sange depinde nu numai de ceea ce mancam, dar si de cat de eficient lucreaza corpul nostru”, precizeaza cercetatorul Paul Crane, unul dintre cei care sustin legatura dintre consumul de zahar si dementa.

In acest sens, Paul Crane sustine mersul pe jos cativa kilometrii zilnic. Aceasta este cea mai buna activitate fizice ce poate reduce riscul de dementa si Alzheimer, pentru ca intensifica metabolismul individual in ritm lent,  fara a suprasolicita alte functii in corp.

De ce este zaharul atat de daunator pentru creier?

1. Zaharul formeaza radicali liber in membrana creierului si impiedica abilitatea de comunicare a celulelor nervoase. Ca urmare, memoria slabeste, capacitatea de invatare scade, procesam din ce in ce mai greu informatiile si ne stapanim slab emotiile, ceea ce duce la schimbari dese de dispozitie.

2. Zaharul scade productia unei substante chimice din creier (BDNF) fara de care creierul nu poate invata lucruri noi si nu poate stoca amintiri. Se pare ca cei care au probleme in metabolismul glucozei – diabeticii si prediabeticii – au un nivel scazut al BDNF in creier. La fel, cu cat BDNF descreste, cu atat se agraveaza metabolismul glucozei, ceea ce creste rezistenta la insulina. Nivelul scazut de BDNF in creier este asociat cu afectiuni precum Alzheimer, depresie si dementa.

3. Cercetarile au demonstrat ca un consum zilnic de zahar afecteaza neurotransmitatorii de satietate din creier. Odata ce mecanismul s-a defectat, “alarma rosie” nu mai functioneaza si deodata “intra” si mai multa mancare! Nu mai simtim cand “pofta s-a incheiat” si nu mai suntem in stare sa realizam ca suntem deja prea plini. Acest lucru este intocmai dorit de producatorii si comerciantii de dulciuri carora, sa fim seriosi!, nici ca le pasa de sanatatea noastra.

Acesta este unul dintre mecanismele subtile prin care zaharul ne face dependenti de el.

 Cum ne protejam de bolile psihice?

1. Renuntam total definitiv la zahar.

2. Adaugam in alimentatie mai multe grasimi Omega 3, care protejeaza creierul si celulele nervoase, in timp ce reducem grasimile trans si cele saturate.

Grasimi trans si saturate care trebuie evitate 100%: margarina, prajelile de orice fel, grasimea animala, produsele de patiserie, sosurile din comert, popcornul (in special cel semipreparat, care se gateste la microunde), dulciurile de orice fel (inghetata, prajituri, biscuiti, covrigi), produsele fast-food (sadvisuri, shaorma, kebab, pizza), crantanelele, lactatele cum sunt laptele, branza topita si cea grasa.

Grasimi saturate care pot fi consumate cu moderatie: unt, oua, carne slaba sau muschi, fructe de mare, nuci, lactatele de tipul iaurt, chefir si branza slaba (doar daca nu exista intoleranta la lactoza).

Grasimile nesaturate (polinesaturate si mononesaturate) trebuie sa reprezinte baza alimentatiei: uleiurile de plante si seminte (uleiul de canepa, uleiul de in, masline, nuci, mac, migdale etc), uleiul de peste, pestele, Avocado, nuci si seminte hidratate sau incoltite.

3. In loc de zahar, consumam fructe bogate in antioxidanti, pentru a minimaliza “stricaciunile” produse de zahar la nivelul membranei creierului. Cele mai sanatoase fructe sunt fructele de padure, urmeaza merele (si oricare alt fruct autohton), citricele (bogate in antioxidantul vitamina C), fructele uscate (curmale, merisor, afine, prune, smochine etc), strugurii “de tara” (nu cei imensi, din supermarketuri) si ciresele.

Zaharul, un drog in sangele fiecaruia dintre noi

Suntem “educati” ca zaharul e bun, si incurajati sa il consumam inca de mici. Cum asa?

Sa ne reamintim!

Suntem rasplatiti cu “ceva bun” ori de cate ori suntem cuminti.

Abia ne asteptam musafirii, pentru ca stim ca ei ne aduc.. ciocolata!

Daca am mancat tot din farfurie, primim ..desert!

De ziua de nastere, fiecare are.. tort!

Devenim adulti si o “bomboana in buzunar” nu strica niciodata. Cine stie.. daca ne scade glicemia?!

Daca pastram traditiile, duminica in familie facem o prajitura, iar de sarbatori gatim cozonaci. "Nu am simti Craciunul sau Pastele fara un cozonac pe masa", gandim.

Acum imaginati-va ca, dupa o viata traita astfel, vine cineva si ne spune: “Zaharul e un drog. Nu trebuie consumat niciodata. Oamenii nu sunt facuti sa consume zahar.” “Serios?! Ia auzi, Ioane. Nu stiu astia ce sa ma inventeze, domn’e. Acum zaharu-i de vina?!”

In general, atunci cand “ni se pune pata” pe un lucru, tindem sa ii vedem doar latura pozitiva. La fel si in cazul zaharului. Sa renunti definitiv la zaharul rafinat si la toate delicioasele produse care il contin... Ce nebunie! Am trait s-o aud si p-asta! Cine si de ce ar face un asemenea gest nebunesc?

Nu realizam ca zaharul este un drog decat atunci cand incercam sa “ne lasam” de el.

Altfel nu am crede ca ceva atat de bun la gust, extras din plante si dedicat, in primul rand, copiilor, ne-ar

putea imbolnavi de dementa, facandu-ne astfel destul de rapid dependenti de ceilalti.

Un studiu realizat pe soareci si prezentat in documentarul “The secrets of sugar” (“Secretul pe care il ascunde zaharul”) o productie a televiziunii canadiene CBC, demonstreaza clar ca cum zaharul ataca creierul si produce imbolnavirea neuronilor. Fortati sa inoate intr-un bazin, soarecii sanatosi sunt agili, se concentreaza bine si gasesc rapid punctul de salvare. In schimb, soarecii hraniti cu o alimentatie bogata in zahar, similara celei pe care o consumam noi zi de zi, sunt greoi in miscare, debusolati, nu se pot concentra, toate acestea ingreunand gasirea punctului de salvare.

Marturie, Ana T.

         “ Personal, la cateva minute dupa ce consum zahar, simt o stare de agitatie nervoasa in tot corpul, o

senzatie de presiune undeva in crestetul capului si, de multe ori, ma dor globii oculari. Daca trebuie sa iau o anumita decizie imediat dupa ce am mancat zahar, mai mult ca sigur acea decizie e una gresita, pentru ca gandesc prost si nu ma pot concentra, nu pot analiza solutiile, si nici nu pot simti nimic concret la nivel emotional. Daca consum zahar cateva zile la rand, ca de exemplu in perioada sarbatorilor, atunci lucrurile se cam complica, si apar mult mai multe simptome decat cele “de moment”; si anume, am o lipsa constanta de energie de parca orice lucru ar fi prea obositor pentru mine, ma adaptez cu greu la stres si orice mica problema capata dimensiuni uriase, am stari de anxietate si depresie, ma zvarcolesc mult in pat inainte sa adorm, am o senzatie de slabiciune in muschi, lene si gasesc dificila orice actiune. Practic, ma simt ca o batrana de 80 de ani. De multe ori am mers la medic pentru starile astea, si mereu mi se spunea ca e o "cadere de calciu" sau o scadere a nivelului de calciu din sange. Surprinzator, aceste stari dispar ca prin farmec cand renunt la zahar. Deci nu este numai o ..scadere a nivelului de calciu, ci o crestere a celui de glucoza! Oricine din anturajul meu poate confirma transformarile pe care eu le simt in corpul si mintea mea.“

                                                                                                                                    Ana T.

Daca in acest caz nu este deja vorba de diabet sau prediabet, cu siguranta e cazul unei rezistente la insulina, de care nici un consumator de zahar nu este ferit in decursul vietii. Aceasta poate ataca diferite organe: muschi (diabet), ficat (ficat gras), vase de sange (arterioscleroza si bolide inima), creier (dementa, schizofrenie), orice organ (cancer). Tumorile canceroase au receptori de insulina, pentru ca folosesc glucoza ca si “carburant” ca sa se dezvolte.

Zaharul este un drog, la fel ca nicotina si alcoolul. Pentru fostii alcoolici sau fumatori este de ajuns un singur pahar de alcool sau o singura tigara pentru a cadea din nou “in pacat”. La fel, pentru cei dependenti de zahar. Daca te-ai lasat, e bine sa fie pentru totdeauna. Ideea este ca, atunci cand ajungem intr-un punct in care ne simtim bine, sanatosi, uitam de suferinte si incepem sa ne permitem “mici placeri dulci”. Dar cum placerea in sine creeaza dependenta, o mica placere va lua in greutate si se va “rotunji” devenind din ce in ce mai gabaritica, pana cand ne va domina.

Cum renuntam la zahar?

Se spune ca, pentru a renunta la o placere mare, trebuie sa o inlocuim cu o placere si mai mare sau sa o asociem cu cel mai mare rau care ni s-ar putea intampla. Dar despre aceasta, mai multe in curand!

Minerale care tamponeaza aciditatea din corp

Odata ce am ajuns la concluzia ca celulele noastre se scalda intr-o “baie de acid”, va trebui sa neutralizam acidul cu ajutorul dietei, adica sa consumam alimente bogate in minerale alcaline.

1. Calciul este mineralul care alcalinizeaza cel mai puternic, de aceea alimentele bogate in acest mineral sunt in topul preferintelor. Fructele si legumele care contin calciu sunt mult mai eficiente decat alimentele de origine animala, cum ar fi laptele, deoarece acesta declanseaza mai multa acidoza in corp decat ar putea tampona calciul pe care il contine. Pe de alta parte, calciul care provine din vegetale este mult mai usor asimilabil decat cel care provine din produse animale.

·         Fructe bogate in calciu: toate fructele uscate cum ar fi smochinele, curmalele, caisele si prunele uscate;

citricele (in special portocale si kiwi) deoarece contin calciu in cea mai asimilabila forma, si anume citratul de calciu.

·         Legume bogate in calciu: toate vegetalele cu frunze verzi (Kale, salata, spanac, frunze de telina, patrunjel, alge de mare etc); varza chinezeasca; brocolli.

·         Seminte si nuci bogate in calciu: migdale, seminte de susan. Insa, in ceea ce priveste semintele, trebuie mentionat ca procesul de digestie este mai greoi iar organismul trebuie sa faca un efort mult mai mare decat pentru digestia frunzelor verzi, de exemplu. Iar acest  efort  mai mare din partea organismului in procesul de digestie, inseamna un metabolism care declanseaza in corp mai multe reziduuri, deci o aciditate mai crescuta.  De aceea, atunci cand dforim sa alcalinizam corpul in termen cat mai scurt, este de preferat sa ne axam pe fructe si legume si mai putin pe seminte si nuci, chiar daca concentratia de calciu este mai mare in randul acestora din urma.

2. Magneziul este, dupa calciu, cel de al doilea element ca si putere alcalina. Acesta se gaseste din abundenta in vegetalele cu frunze verzi, banane, fructe uscate, leguminoase (soia, linte, fasole), hrisca si boabele de cacao. 

Atentie! Nu conteaza atat de mult concentratia in magneziu a unui aliment, ci cat de bioasimilabila este forma sub care acesta se gaseste: carbonat, oxid, citrat de magneziu.

Magneziul se mai intalneste sub forma de sulfat de magneziu (sarea Epsomit sau “sare amara”) sau clorara de magneziu (sare Nigari sau uleiul de magneziu). Odata aplicate pe piele, acestea sunt absorbite iar magneziul ajunge la celulele care au nevoie de el.

3. Sodiul este un alt element care tamponeaza acizii. Unul dintre motivele pentru care preferam gustul

sarat si turnam sare exagerat de mult peste mancare este faptul ca, fie organismul nostru se afla intr-o stare cronica de acidoza, fie ceea ce mancam in momentul respectiv declanseaza o reactie acida, pentru a carei neutralizare este nevoie de “baze”, cum ar fi sodiul. Vegetalele cu frunze verzi, varza fermentata, leguminoasele, pestele, algele de mare, spanacul si unele fructe, sunt foarte bogate in sodiu si pot face parte cu succes  din programul unei diete alcaline.

4. Unele dintre oligoelementele au  de asemeni o mare putere de alcalinizare. Oligoelementele sunt elemente chimice care se gasesc in organism in cantitati foarte mici (in comparatie cu calciul, de exemplu): zinc, seleniu, siliciu.

Alimentele bogate in oligoelemente sunt cele care au radacinile infipte cat mai adanc in sol, cum ar fi lucerna.

Dar care dintre noi consuma lucerna la micul dejun sau la cina?! Poate parea ciudat, insa putem face acest lucru consumand germeni de lucerna. Acestia pot fi presarati peste salate, adaugati in sandvisuri sau consumati ca atare cu putin ulei, sare si lamaie.
La fel, fructele de padure sunt puternic alcaline. Hreanul, turmericul, sfecla rosie, pastarnacul si alte radacinoase pot fi bogate in oligoelemente alcaline, cu o singura conditie: ca solul sa nu fie acid, ci bogat, la randul lui, in minerale alcaline.

odata aplicate pe piele, pot patrunde in sange si duce magneziul la celule.

Fructe puternic alcalinizante: struguri, banane, pepene rosu, fructe de padure, fructe exotice cum sunt mango si papaya, mere, ananas, avocado.

Legume alcalinizante. Marea majoritate a legumelor sunt alcalinizante pentru ca acestea contin o cantitate mai mare de minerale decat fructele.

Varza fermentata, desi are gust acru si usor acid si pare a crea aciditate in corp, este, de fapt, puternic alcalinizanta, cu conditia sa fie murata sau fermentata natural, cu sau fara sare, dar fara niciun alt conservat sau aditiv alimentar.

Sangele acid ne arde corpul

Imaginati-va cum ar fi sa va cufundati intr-o cada plina cu suc de lamaie, in loc de apa calda. Acesta v-ar provoca destul de rapid o senzatie neplacuta de usturime, mancarime sau arsura la nivelul pielii. Credeti ca v-ati putea relaxa?

La fel, departe de a face o baie comfortabila, care sa ofere o senzatie de relaxare placuta, toate celulele din corpul nostru se scalda intr-o baie “de acid”, din cauza alimentatiei pe care, din pacate, o consideram “normala”. Din moment ce toate rafturile din supermarketuri sunt pline de produse ambalate, in pungi, cutii, conserve, pe care “toata lumea” le cumpara, nu exista niciun dubiu ca ar fi ceva gresit in toata povestea si niciun semn de intrebare nu se naste in mintea noastra cand cumparam un produs de pe raft.

Stiati ca cele mai multe dintre afectiunile ce caracterizeaza vremurile moderne au la baza dezechilibrul pH-ului din corpul nostru?

Odata ce stim acest lucru, nu ne mai intereseaza sa ne ferim de E-uri, conservanti, coloranti, pesticide sau alte substante chimice, pentru ca totul s-ar reduce la pH-ul pe care il induce alimentul odata ajuns in corp. Si anume, daca stim ce alimente produc aciditate in corp, nu le mai cumparam ca sa nu ne imbolnavim. Si atunci lucrurile se simplifica.

Dar ce este pH-ul?

Aciditatea si alcalinitatea sunt cele doua extreme care descriu proprietatile substantelor chimice, la fel cum “cald si rece” sunt cele doua extreme care descriu temperatura. Combinarea unui element chimic acid cu unul bazic atenueaza efectul fiecaruia in parte, la fel cum am combina apa rece cu cea calda. Exista si elemente chimice care nu joaca nici in hora cu acizi, nici in cea cu baze, ci prefera sa priveasca jocul de pe margine, pastrandu-si “neutralitatea”.  

pH-ul este scara care masoara cat de acid sau cat de bazic este un element chimic. Daca este cuprins intre 0 si 7, inseamna ca elementul este acid. Iar daca este cuprins intre 7 si 14, inseamna ca este bazic. Doar ca, elementele chimice care sunt foarte acide, sau foarte bazice, pot cauza arsuri serioase. Orice are pH-ul 7 este neutru. Spre exemplu, apa de baut.

 Care este pH-ul sangelui nostru?

A mentine pH-ul sangelui este o treaba foarte delicata pe care o are de facut corpul nostru. Daca sangele ar fi prea acid sau prea bazic am muri rapid. Astfel ca, indiferent de ceea ce mancam, bem, de ce activitati avem sau ce medicamente luam, sangele din artere trebuie sa fie mentinut constant la o valoare a pH-ului de 7,41, iar cel din vene la un pH de 7,364 – 7, 384!  De aici, deducem  cu usurinta cat de delicat este de mentinut acest echilibru si cat de usor ne putem imbolnavi in lipsa de cunostinta.

Dar un sange cu “tendinte” bazice este greu de “obtinut” in ziua de azi, cand totul in jur este acid!

Poluarea din atmosfera, ploile acide, aciditatea solului in care ne crestem plantele, stresul,

radiatiile, pesticidele, alimentatia si stilul de viata in ziua de azi, declanseaza in corp aciditate mai mult decat situatii alcaline. Toate alimentele procesate, zaharul rafinat, faina alba, carnea (in special cafeaua, bauturile carbogazoase si energizante, pline de zahar, alcoolul creeaza aciditate sau, altfel spus, subtiaza tesuturile, permeabilizeaza membranele celulare (astfel incat substantele toxice patrund usor in celule), “ard” fibrele nervoase, nervii si neuronii.  Intr-un mediu acid, oasele, pielea si celulele nu se pot regenera corect, imbatranesc prematur sau se imbolnavesc.

mezelurile, carnea tocata si cea  rosie), 

Pentru a “spala de acid” toate celulele corpului nostru sau, altfel spus, pentru a le readuce pe “drumul cel drept”, este obligatoriu sa consumam alimente bogate in minerale alcaline (calciu, magneziu, siliciu,

sodiu), care declanseaza o reactie alcalina, adica “tamponeaza” aciditatea. Mineralele care cauzeaza acid sunt clorul, fosforul, suflul, iodul si cele mai multe metale grele.

Acidul Alfa Lipoic si Creierul

Nu multa lume stie ca substanta aceasta este de fapt un foarte puternic antioxidant. Dr Burt Berkson este unul din cei care au observat efectele lui in studiile clinice facute asupra multor pacienti cu hepatita C. Cand si-a inceput cariera si era un simplu internist, i-au fost dati in supravegehre pacienti dintr-o sectie de Terapie Intensiva suferinzi de hepatita C si care erau in faze terminale. El practic ii privea cum mor , pentru  ca nu se putea face prea mult pentru ei.

Dar Dr. Berkson era un ''rebel'' inascut si nevand nimic de pierdut a inceput sa experimenteze pe pacientii. S-a documentat si a ajuns la concluzia ca acest antioxidant ALA(Acid Alfa Lipoic) care este de multe ori confundat cu Acidul Alfa Linoleic (Omega 3) , are benficii impresionante . Pentru ca desii acei pacienti ar fi trebuit sa moara, ei au inceput sa isi revina in totalitate.

Entuziasmat a impartasit descoperirile  cu ceilalti colegi ai sai. Acestia l-au ridiculizat si i-au suprimat ideile.Totodata i-au facut viata mizerabila.

Acest  momentul de cotitura in viata si cariera lui, si l-au determinat sa faca alegerile ulterioare, care l-au adus unde este acum. De atunci a inceput sa tina conferinte peste tot in lume si sa publice studii despre efectele benefice ale antioxidantilor in tratarea Hepatitei C

De ce avem nevoie de Antioxidanti

Intreg corpul nostru, inclusiv ADN-ul este sub un asalt permanent. Atacuri variate, din diferite surse, incepand cu dieta proasta si terminand cu poluarea de tot felul. Ganditi-va la celulele dumneavoastra, dar si la creierul vostru, care este lovit de radicali liberi de mii de ori pe zi. Acest proces violent este numit ''oxidare'', ruginire care distruge celulele.
Cand ne referim la antioxidanti ne gandim la vitamine si alti nutrienti care au ca tinta exact radicalii liberi. Mancarea, in particular fructele si legumele crude, sunt surse foarte bune de antioxidanti externi dar si corpul isi produce anumiti antioxidanti (Glutationul, SOD, etc). Rolul lor este de a limita degenerarile celulare, care in timp pot duce la boli grave si imbatranire prematura.

In cazul acidului Alfa Lipoic, corpul il produce in cantitati infime insa restul trebuie sa ni-l luam din dieta. Una dintre sursele cele mai bune sunt: Carnea rosie daca animalele au mancat iarba si organele lor.Pentru vegani este recomandat uleiul de canepa.

Beneficiile Acidului Alfa Lipoic

A-Lipoic-Acid are multe functii, dar cea mai important este capacitatea lui de a neutraliza radicalii liberi. Este singurul cunoascut care are capacitatea de a patrunde in membrana cerebrala. Intrucat anumiti radicali liberi sunt prezenti in creierul nostru (MSG, Aspartamul, si alte neurotoxine) nici un alt antioxidant nu are acces acolo decat acidul alfa lipoic.

Are de asemenea capacitatea de a regenera alti antioxidanti, cum ar fi Citamina C , E si Glutationul. Cand corpul foloseste acesti antioxidanti, daca este prin preajama si Acidul Alfa Lipoic, acestia sunt regenerati si refolositi.

Poate nu ati stiut faptul ca Glutationul este un alt antioxidant foarte important. Il puteti lua si din suplimente dar singura forma in care el ''munceste'' eficient este forma ''redusa''. Aceasta forma de Glutation nu se prea gaseste in suplimente, intrucat este foarte greu absorbabila. Ca sa suplimentam cu precursori ai glutationului (componenti sulfurosi din usturoi ceapa si varza) este mult mai ieftin si sanatos, insa avem nevoie de Acidul Alfa Lipoic ca sa regenereze Glutationul dupa ce acesta a luptat cu radicalii liberi

 Acidul Alfa Lipoic mai regenereaza si Coenzima Q10 si  NAD (nicotinamide adenine dinucleotide).  O alta coenzima care se gaseste in toate celulele vii si care are rol major in detoxifiere.

Dar daca cele enumerate mai sus nu sunt destule, Acest antioxidant puternic mai:
-modifica expresia genelor care sunt responsabile sa reduca infalamtia
-un foarte puternic ''chelator'' de metale grele
-un adjuvant al sensibilitatii la insulina

Beneficiile enumerate pot sa sune prea exagerate poate. De exemplu, Dr Berkson ne reaminteste ca Rusii au folosit cu mult succes Acidul alfa lipoic intravenos pentru a reface efectele cardiopatiei ischemice , injectand ALA chiar dupa un atac de cord sau dupa atacul cerebral.

Persoanele cu diabet se simt mult mai bine cand suplimenteaza cu acidul alfa lipoic deoarece ii ajuta sa isi mareasca sensibilitatea la Insulina.

Chiar s-au facut putine studii care arata ca poate sa restaureze celulele T . Acestea sunt un fel de celule albe care au un rol vital in sistemul imunitar, si sunt responsabile de ''adaptarea'' sistemului imunitar la felul cum reactioneaza el la diferiti patogeni ( hiper sau hipo activitatea sa)

Ce simptome poate trata Acidul Alfa Lipoic?

Clinic, ALA s-a dovedit foarte eficient in tratarea Hepatitei C, poate fi folosit de asemenea pentru crizele dureroase ale sistemului nervos in diabet. Si poate incetini imbatrinirea prin reducerea radicalilor liberi .

Dr Berkson utiliza Acidul Alfa Lpoic impreuna cu doze mici de Naltrexone (LDN) Un antagonist al receptorilor de opiu din creier. Pentru a trata numeroase alte boli, cum ar fi:
-Lupusul
-Artrita reumatoida
-Dermatomiozita (Boala inflamatorie a muschilor striati)
-Boli autoimune
Majoritatea pacientilor si-au revenit intr-o luna dupa administrarea Acidului Alfa Lipoic si LDN

Ce inseamna doza mica de Naltrexone

Naltrexone este un nume generic al unui antagonist opoiod farmaceutic, care se foloseste in mod conventional in tratarea dependentelor de alcool in mod normal la doze de 50mg pana la 300mg.

Studiile au demonstrat ca doze mici (3- 4,5mg) are proprietati imunomodulatoare care care lupta efiecent cu tumorile si multe dintre bolile autoimune( artrita reumatoida, MS, Parkinson, Boala Chron)

Cand luati LDN la culcare acesta blocheaza receptorii opioizi pentru cateva ore in mijlocul noptii. Se crede ca se autoregleaza niste elemente vitale ale sistemului imunitar. Creste productia  de metenkepalina si endorfine(opioizii nostrii naturali) iar acestia imbunatatesc functionarea sistemului imunitar.

Sursa: http://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2009/05/16/this-antioxidant-can-smash-insulin-resistance-and-autoimmune-disease.aspx

Ce este grasimea Omega 3?

Cati dintre noi, copii fiind, nu ne uitam ciudat la grasimea de peste care plutea in farfurie, si pe care o dadeam frumos la o parte! Atunci interveneau mamele, sau tatii, cu sfaturile lor parintesti: “Mananca grasimea aia, e cea mai buna pentru creier!”

Nu stiu cat de mult ni s-au schimbat gusturile intre timp, cert este ca, odata cu navalirea informatiilor medicale pe piata, cand auzim cuvantul “peste”, facem imediat conexiunea: Omega 3! Bun. Dar ce este, de fapt, aceasta grasime "buna" Omega 3?

Numele de Omega 3 vine de la un grup de 3 grasimi sau 3 acizi grasi, fiecare dintre ei purtand cate un nume cam complicat, ce-i drept! - de aceea alintati pe scurt: ALA, EPA si DHA.  

1. ALA (acidul Alpha Linolenic) este o grasime care se gaseste in plantele uleioase, seminte, alune si in cele mai multe dintre uleiurile vegetale. ALA este mai mult decat un acid gras, este un acid gras esential, si se numeste astfel pentru ca organismul nu il poate sintetiza de unul singur din alte subtante din corp, si ca urmare trebuie sa il primeasca in dar, prin dieta! La alte specii de animale ALA poate fi sintetizat din acidul stearic, insa noua ne lipseste enzima care ajuta la aceasta sinteza. Asadar, daca nu il primim prin alimentatie, multe dintre functiile la care ia parte sunt alterate.

Acest acid se gaseste din plin in uleiul de in, de canepa, de nuca, rapita si de Perilla.

ALA este esential pentru ca din el pot fi sintetizati ceilalti doi acizi, EPA si DHA, care se intalnesc numai in carnea vietatilor marine. Anumite anumite categorii de populatie, in special vegetarienii si cei care nu suporta pestele, ar trebui sa fie atenti ce fel de uleiuri de plante aleg sa foloseasca. Ei trebuie sa isi ia ALA din uleiuri care il contin, altfel nu vor avea suficienta hrana pentru creier.

2. EPA (aicd eicosapentaenoic) este un acid gras care se gaseste in grasimea si uleiul de peste. Cele mai bogate surse sunt ficatul de cod, macrou, somon, sardine, hering dar si diferite tipuri de alge de

mare. Interesant este faptul ca, in mod natural, pestele nu contine EPA, dar il obtine consumand anumite specii de alge.

Corpul uman poate transforma ALA, din plante, in EPA. Insa, daca optam pentru grasimi din peste, aceasta conversie nu mai are loc pentru ca ne luam EPA direct din carnea animalelor marine. Daca la oamenii sanatosi conversia functioneaza “ca la carte”, intr-un cuvant ca in manualele de anatomie,  in cazul celor care sufera de diabet si alergii, mecanismele de conversie sunt alterate, iar acestora li se recomanda sa consume direct EPA pentru a se feri de eventuale complicatii.

·                     Dintre acizii grasi Omega 3, EPA are un loc aparte datorita faptului ca este esential pentru creier si afectiuni mentale, cum sunt schizofrenie, dementa si depresie. Multiple studii demonstreaza faptul ca severitatea simptomelor se amelioreaza cand pacientii  consuma EPA. Intr-un studiu din 2004, efectuat pe 100 de persoane care au incercat sa se sinucida, s-a evidentiat ca nivelul de EPA in sangele lor era foarte mic.

Stiai? Portulaca Oleracea sau spanacul salbatic este cea mai bogata planta in acid ALA, insa, neobisnuit pentru o planta, contine si EPA. Contine vitamina A, C, E si B, si minerale precum calciu, magneziu, potasiu si fier. Planta poate fi crescuta si la ghiveci, rupta si presarata peste salate.

3. DHA (acid docosahexaenoic), al treilea acid gras Omega 3, este o componenta de baza in alcatuirea sistemului nervos central, al creierului, cortexului cerebral, retinei, pielii, spermei si testiculelor.

·         Dintre grasimile polinesaturate din creier, 40 % sunt alcatuite din DHA, iar dintre cele care formeaza retina, 60%.

·         DHA cantareste 50% din greutatea membranei plasmatice a neuronilor.

La fel ca si EPA, si DHA poate fi sintetizat in corp din ALA sau obtinut direct din peste.

Stiai? Laptele matern contine in mod natural cantitati esentiale de DHA, cu atat mai mult daca mama consuma peste sau alge marine. De aceea, nu trebuie sa vad ingrijorati in ceea ce priveste dezvoltarea creierului celui mic, important este ca bebelusul sa fie cat mai mult timp alaptat la san, fireste, daca acest lucru este posibil.

Atentie! Nivelurile scazute de DHA din sange sunt asociate cu maladia Alzheimer.

Cele mai bogate surse de DHA sunt pestii precum ton, macrou, hering, sardine si caviar.

Uleiul de peste, fiind bogat in acizi grasi EPA si DHA, regleaza activitatea citokinelor (molecule de natura proteica ce intervin in mecanismele inflamatiei), prin faptul ca scad acele citokine pro-inflamatorii (exista si citokine anti-inflamatorii) al caror nivel este foarte ridicat in afectiunile autoimune (alergiile de orice tip, scleroza multipla, artrita autoimuna, calvitie si multe alte boli in care organismul se ataca singur).

De ce trosnesc oasele

Oasele trosnesc numai atunci cand se rup! Altfel.. slabe sanse. Aceasta este doar o expresie din popor pentru zgomotul pe care il fac uneori (sau deseori!) inchieieturile. 

La unele persoane, articulatiile de la maini, picioare, coloana vertebrala, gat, spate, solduri sunt foarte galagioase! Ele fac o multime de zgomote: pocnesc, trosnesc, “se rod” sau chiar “scartaie. Evident, primul gand este: “Imbatranesc! Oare o sa fac artrita??”

In 2009, un medic american a castigat Premiul Nobel pentru Parodie (acordat in lumea de stiinta acelor cercetatori care “mai intai fac oamenii sa rada, apoi le dau de gandit”) pentru ca a demonstrat, intr-un mod comic, ca trosnitul incheiturilor nu cauzeaza artrita. Donald Unger si-a trosnit, in fiecare zi, timp de 60 de ani, incheieturile de la mana stanga (dar niciodata pe cele de la mana dreapta!). La sfarsitul experimentului, nu avea artrita la niciuna dintre maini, si nicio alta afectiune a articulatiilor.

Cand o usa scartaie, o ungem cu vaselina iar zgomotul inceteaza. La fel, articulatiile sunt “unse” in interior de lichidul sinovial, care actioneaza asemeni unui lubrifiant. Acest lichid contine substante gazoase (oxigen, nitrogen si dioxidul de carbon). Articulatiile sunt “captusite” de o capsula articulara (joint capsule) destul de dura, avand in vedere ca este alcatuita din fibre de colagen si elastina, dar si din vase de sange si nervi. Cand ne trosnim incheietura, “intindem”, de fapt, aceasta capsula, iar substantele gazoase sunt

eliminate din lichidul sinovial, sub forma unor bule (precum dioxidul de carbon din apa minerala), care se sparg rapid, rezultatul fiind un sunet asemanator unui pocnet. Dupa un timp de cateva secunde sau ore, aceste gaze sunt reabsorbite de lichidul sinovial si jocul reincepe. De aceea, daca incercam sa ne trosnim aceeasi articulatie de doua ori, una dupa cealalta, nu reusim. Trebuie sa asteptam pana cand substantele gazoase se intorc “acasa”, in lichidul sinovial.

O alta cauza este intinderea rapida a ligamentelor. Ori de cate ori ne intindem sau facem anumite miscari mai “sportive”, cu care nu suntem obisnuiti, tendoanele isi schimba pozitia, deplasandu-se in afara locului. Cand tendonul revine in pozitia initiala, auzim un fel de scrasnire.

Cea mai delicata cauza ar fi scaderea consistentei sau ruperea cartilajului, care protejeaza articulatia de frecarea “os pe os”. Cand cartilajul “se roade”, se deformeaza in unele zone, iar inegalitatea si duritatea suprafetei “de priza” poate scoate astfel de zgomote in timpul miscarii. Insa, aceasta situatie trebuie luata in considerare numai atunci cand “scartaiturile” sunt insotite de durere.

Studiile cu privire la sanatatea articulatiilor care trosnesc sunt insotite de controverse. Totusi, credinta comuna, cum ca daca ne trosnim des articulatiile vom suferi de artrita, este nefondata. Un studiu recent a examinat radiografiile a 215 persoane cu varste intre 50 si 89 de ani, comparand aspectul articulatiilor celor care isi trosneau des inchieturile, cu al celor celor care nu erau “dependenti” de acest obicei. S-a ajuns la concluzia ca nu exista nicio legatura intre osteoartita mainii la cei care isi troneau articulatiile, indiferent de cat de des  faceau acest gest sau pe cati ani s-a intins aceasta “placere”!

De ce simtim nevoia sa mancam sarat

Ghici ghicitoarea mea: "Sare sarea si iar sare dintr-o solnita prea mare!".
Mai tineti minte povestea "Sarea in bucate"? Sa fie oare basmul din copilarie de vina pentru abuzul de sare in perioada adulta?!

Multi dintre noi ne turnam (fiindca "presarat" ar fi putin spus!) atat de multa sare in mancare, incat ma intreb daca nu cumva mancam "sare cu mancare", si nu "mancare cu sare". Dar inainte de a intra in "painea" acestui subiect, as avea o intrebare. De ce oare simtim nevoia sa adaugam potentatori de gust la pregatirea hranei? 

Multe persoane se lauda ca “gatesc” bine pentru ca supa lor are un gust deosebit. Nu ma indoiesc, atata timp cat ingredientul secret este vegeta, toata lumea se descurca de minune in bucatarie, ba chiar mai primeste si laude!

Din pacate, astazi este "la comun acceptat" faptul ca, cu cat gatesti mai simplu  (adica mai aproape de gustul autentic al alimentelor), cu atat gatesti mai .. prost! Sau, mai bine zis, nu gatesti! Doar fierbi, coci, parlesti, prajesti, ornezi si alte astfel de activitati gastronomice! Pentru ca “mancarea fara sare e mancare de spital”, credem multi. Nu e surprinzator ca lucrurile simple si-au pierdut valoarea, inclusiv mancarea. Este “universal valabil” ca, daca mancam simplu, fara “exces de sare, zahar sau grasimi”, inseamna ca suferim  cu siguranta de vreo boala si suntem la regim!

Dar ma intreb. De unde aceasta necesitate de a “camufla” gustul de baza  al alimentului si a-i da mancarii gustul “general valabil” de sare, condiment x, acid y sau indulcitor z? De ce nu mai suntem multumiti cu gustul simplu al alimentului?

O prima varianta ar fi faptul ca "nimic nu mai are gust", pentru ca nu mai sunt nutrienti in sol, pentru ca “deasupra” solului se folosesc prea multe pesticide, care strica povestea lui “ce gust avea odata rosia..”! Acum, cica, rosiile sunt rosii “de carton” cu gust “de sera”, ardeiul are gust de motorina, usturoiul, de sapun iar castravetele e “apa chioara”. De aceea, trebuie sa le saram ca sa “prinda gust”. Intr-adevar, varianta se poate aplica pentru alimentele crescute in sere, in extrasezon. Dar cele de sezon isi pastreaza totusi gustul autentic. Portocala e portocala, rosia e rosie, gutuia e gutuie, varza e varza, si tot asa. Deci fructele si legumele au gust. In sezon, e adevarat!Si totusi.. multi dintre noi continuam sa adaugam extra sare peste mancarea. De ce?!

Sa fie vorba despre o chestiune de obisnuinta? Din moment ce ne-am “antrenat” papilele gustative cu

gusturi foarte intense (multe dintre ele “foarte” artificiale!), acestea  nu se mai multumesc cu “putin”, iar gustul normal al alimentului devine prea..saracacios. Daca, de exemplu, ne stimulam muschii cu greutati mari, greutatile mici devin “floare la ureche”. La fel, daca ne-am stimulat simtul gustativ o viata intreaga cu mancaruri sarate, dulci, aromate, grase,  gustul de baza isi pierde savoarea, iar noi condimentam exagerat de mult mancarea!

Insa, o alta alternativa ar fi faptul ca organismul simte nevoia de sare. Pentru a suplini o deficienta, corpul ne cere acest gust, si nu mai conteaza daca e vorba de otravuri precum vegeta sau monoglutamatul de sodiu.

Asadar, sindromul zgaltairii “solnitei de sare” poate ascunde: 

-        -  Deficit de magneziu , mineral care se pierde foarte usor pe fond de stres, solicitare fizica si intelectuala, afectiuni ale inimii sau perioade de stres cardiac, consum de dulciuri si alti carbohidrati simpli rafinati.

-       -   Oboseala adenalelor, care poate aparea  in perioade de stres, ingrijorare sau in urma unor eforturi epuizante de orice natura. Un hormon numit aldosteron ajuta organismul sa reabsoarba sodiul si clorul, la fel, regleaza nivelul de sodiu, clor, magneziu si potasiu din corp. Cand glandele adrenale sunt epuizate, nu mai secreta destul aldosteron, iar mineralele precum sodiu si clor nu mai sunt reabsorbite si refolosite, iar cererea corpului pentru acestea este mai mare.

-        -  Deshidratare severa, cum este cea din  timpul verii sau cand rinichii nu functioneaza corect si pierdem o cantitate mare de lichid si saruri minerale prin urina.

-         - Diabet. Se pare ca persoanele cu niveluri ridicate de glicemie in sange au nu doar o preferinta pentru gustul dulce, ci si pentru cel sarat.

-        -  Deficit de secretii gastrice. Compozitia sucul gastric este clorura de sodiu, clorura de potasiu si acid

clorhidric. Pentru a face suc gastric, avem nevoie de sodiu, alte minerale si apa. Daca sucul gastric nu este destul de concentrat, enzima care digera proteinele si le “rupe” n aminoacizi, nu se activeaza, iar acestea nu poate fi complet digerate si asimilate in corp.
Nu este de mirare ca cei care tanjesc dupa sare sunt si cei care au cele mai multe intolerante ascunse la alimentele bogate in proteine (lapte, oua, leguminoase, unele tipuri de carne)sau la gluten (proteina din cereale).