Ateroscleroza coronariana - o boala complicata, explicata simplu

La varste tinere, ateroscleroza coronariana ne salveaza viata. 
Da, ati citit bine! Iar acum ca acest lucru a fost clarificat, veti intreba probabil: “Dar cum este posibil ca o boala sa ne salveze viata?!”

In corpul nostru exista aproximativ 60 de kilometri de vene si artere. Ateroscleroza este o afectiune in care pe peretele arterei se formeaza “placi de colesterol”. Cand suntem tineri, acest lucru ne “salveaza viata”, in sensul ca nu vom muri de scorbut sau sangerari interne. Insa, acelasi lucru care ne salveaza in tinerete, daca se mentine, ne omoara dupa ce apucam  sa procreem, pe la 40 de ani.

De ce credeti ca multi barbati au probleme cu potenta dupa o anumita varsta?

Cu ce sange sa mai “functioneze’’ daca arterele acelea subtiri sunt peticite cu colesterol si lipoproteine “plasturi”? Oare mai ajunge destul sange pentru ca “mecanismul” sa functioneze ca in tinerete?

Ca sa intelegem mai bine, imaginati-va o camera de la roata de bicicleta. In interior, aerul o umfla iar peretii de cauciuc elastici mentin aerul inauntru. Acum, haideti sa asemanam arterele noastre cu acea camera. Sangele le “umfla” zilnic prin tensiunea oscilanta si prin frecarea continua. Cauciucul (arterele si venele) este alcatuit in mare masura din colagen si alte proteine care conecteaza tesuturile. Insa, imaginati-va ca pe interior exista un strat foarte subtire izolant impermeabil care se numeste epiteliu................continuarea?!!!!

Carenta de vitamina C cauzeaza slabirea tesutului conectiv datorita faptului ca este responsabila pentru formarea colagenului, atat de necesar mentinerii structurii vaselor de sange. Intre aceste celule, milioane de mici fisuri microscopice incep sa se formeze. Daca vitamina C lipseste din dieta, in 4-6 luni fisurile s-ar mari iar sangerarile interne ar provoca moartea. Acuma parca inteleg mai bine de ce multi marinari, in secolele trecute, mureau in 4-6 luni de scorbut din lipsa crunta a vitaminei C din dieta.

Din fericire, corpul are un ‘’backup’’, adica un mecanism de protectie. El incepe sa peticeasca tesutul fisurat prin niste depuneri. Pentru ca acest proces este unul lent, corpul are timp sa reactioneze. Ficatul intra in joc si face niste proteine specializate in “reparatii”, numite lipoproteine, compuse din doua substante, una “buna”, alta “rea”, adica din ceea ce noi numim colesterol ‘’rau’’, de care, din fericire,  este legata o substanta ‘’adeziv’’, adica o substanta “buna”. Aceste molecule trec sub epiteliu  (invelisul interior al vaselor de sange) si se ‘’lipesc’’ de fisurile provocate in lipsa colagenului si a vitaminei C. Doar ca aceste “petice” se acumuleaza unul peste celalalt iar “depozitele de colesterol” pe care le formeaza pe vasele de sange se maresc, blocand in timp artera. In functie de locul in care se formeaza, ele pot provoca atacuri cerebrale, infarcte, blocaje renale, ca urmare a  strangularii alimentarii cu sange a organelor respective.

Dozele suficiente de vitamina C ajung repede in tesuturile deteriorate, colagenul care apare si el reface fisurile, tesutul conjunctiv devine iarasi sanatos, deci alunecos, si proteinele ‘’adeziv’’ nu mai au de ce sa se ‘’tina’’, fiind reabsorbite in fluxul sanguin si transportate in ficat de unde sunt mai apoi eliminate. Acest proces este unul lent, dar sigur si eficace.

Remediul ar fi suplimentarea cu cantitati mari de vitamina C. Dar de ce doze mari? Pentru ca avem de refacut multe vase si artere si nu prea avem timp la dispozitie. Doza minima de vitamina C pentru un adult ar fi de cel putin 20 de portocale organice consumate zilnic, din care corpul extrage maxim 1800  mg de vitamina C. Ca sa intelegem ce inseamna aceasta doza, trebuie sa retinem ca organismul animalelor produce intre 2000 mg si 20000 mg zilnic in ficat si rinichi. Spre deosebire de oameni, maimute, porcusori de guineea si inca o specie de lilieci, celelalte animalele de pe fata pamantului pot sa isi produca singure vitamina C in corp din glucoza deoarece au in plus o enzima (fata de noi, deficientii!) care poate face acest lucru. De aceea avem nevoie de hrana pentru a o aduce in corp sau de o suplimentare inteligenta cu o forma a ei (Liposomala) care intra direct in celule.

Mai este insa o problema! Vitamina C, fiind in acelasi timp si antioxidant, odata introdusa in corp, se “napusteste” asupra toxinelor pe care le gaseste in circulatie, si abia apoi trece la treaba si formeaza colagen pentru sanatatea arterelor. Acesta este si cel mai important motiv pentru care hrana vie are o forta de vindecare si regenerare atat de mare. Vitaminele, mineralele, fitonutrientii, toate acestea lucreaza in sinergie si redau capacitatea corpului de a se regenera. Este logic ca un om “cu un picior in groapa si cu un altul pe o coaja de banana” sa aiba nevoie de mult mai multi nutrienti pentru vindecare, decat unul sanatos. Stiind ca vitamina C este atat de potenta si ca, din pacate, hrana ofera o cantitate limitata de vitamina C, am putea beneficia din plin de o dieta 100% crudivora, care sa poate fi tinuta pe o anumita perioada de timp.

Sursa:  1http://www.paulingtherapy.com/ 

http://www4.dr-rath-foundation.org/NHC/cardiovascular_disease/cellular_solutions.htm

Glutenul nostru cel de toate zilele

Atunci cand a tradus in Biblie rugaciunea "Tatal Nostru", preotul Cornilescu a folosit cuvantul "paine". Textul original din limba aramaica se refera la hrana. Graul nostru nu mai este ca si graul romanilor (spelta) sau ca cel al egiptenilor (kamuth). Acestea au un continut mult mai mic de gluten. Intre timp grâul a fost intens hibridizat pentru a deveni mai rezistent la boli și mai productiv. Nu poți câștiga nimic dacă nu pierzi ceva. Costul plătit a fost reducerea nutrienților și modificarea unor proteine,  glutenul fiind una dintre ele. El este foarte lipicios și greu de digerat, se depune pe intestine și cauzează constipație, fatulenţă, moleșeală și chiar depresie. Ba mai mult, hibrizii actuali conțin mult mai mult gluten. Se produce un volum mai mare de aluat cu o cantitate mai mică de făină.

Nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit în căutările mele  o lista lungă de simptome cauzate de intoleranţa sau alergia la gluten:

 

·         sindrom metabolic;

·         prediabet sau diabet zaharat tip II corelate, sau nu, cu hipertensiune arterială;

·         obezitate sau acumulare de grăsime abdominală;

 

·         supraponderalitate rezistentă la dietă; 

·         balonare, flatulență, hiper-aerocolie, jenă dureroasă în zona ficatului, vezicii biliare sau flancul drept;

·         sindrom de colon iritabil, diaree, alternantă diaree/ constipație  (mai ales la copii);

·         dezechilibre hormonale în sfera sexuală, sindrom premenstrual dificil, infertilitate feminină, avorturi spontane și mai ales infertilitate masculină prin tulburări ale spermogramei;

·         anemie sau tulburări în metabolismul calciului (osteoporoză, osteopenie, debilitate osoasă, rahitism, spasmofilie); 

·         tendința la fracturi, carii dentare precoce;

·         hipercheratoză papilară, afecţiune care constă în apariția unei “pieli ca de gaină”;

·         alergii precum astmul bronșic, rinitele alergice;

·         simptomatologie neurologică, psihiatrică și vegetativă precum: alterări ale stării sufletești, anxietate, depresie, iritabilitate, tulburări ale ritmului somn-veghe, amețeli, depresie și autism.

·         sindrom de oboseală cronică;

·         dureri frecvente de cap, migrene, sindroame de tip fibromialgic, dureri articulare (degete, genunchi, șolduri);

·         existența unei boli autoimune (lupus, psoriazis, scleroză multiplă), dar a și inflamațiilor articulare repetate fără diagnostic de autoimunitate; 

·         sindrom inflamator cu fibrinogen și chiar proteină C reactivă mărite.

Oricum merită să încercați 3 săptămâni o dietă fara gluten (făină de grâu sau orice altă cereală cu spic)  După cele 3 sapatamani în care v-ați observat atent nivelul de energie, calitatea somnului dar și confortul psihic, incepti să mâncați iarăși normal, pentru a putea face o comparație. Abia apoi sunteți ''liberi'' să alegeți cu adevărat.

Alergiile apar de obicei atunci când molecule mari de polipeptide (mai mulți aminoacizi legați) ajung în sânge iar corpul îi percepe ca pe nişte invadatorii străini (asta pentru că este o proteină și noi nu ar trebui să absorbim proteine ci aminoacizi simpli). Intoleranța este ceva cu totul diferit. Există oameni care nu pot purta inele, ceasuri sau  lănțișoare din anumite metale, pentru că la contactul cu pielea se produce un fel de eczemă sau alergie de contact. Ca să înțelegem mai bine, închipuiți-vă că am face un test de sânge pentru a depista dacă suntem alergici la

mătrăgună (o buruiană otrăvitoare). Nimeni nu ar avea un rezultat pozitiv, întrucât nu ajunge în contact cu corpul nostru zilnic. Dar vă garantez că toți am fi intoleranți la mătrăgună pentru că această plantă produce și eliberează o toxină pentru a se proteja de dăunători și insecte. Iar la contactul cu pielea vor apărea iritații.

La fel se întâmplă atunci când consumăm alimente la care nu suntem alergici, ci doar intoleranți. Ele  declanşează o intoleranță de contact. Nu trebuie să  absorbim substanța ca să reacționăm la ea.

Contactul nu trebuie să fie neapărt cu pielea, ci poate fi cu intestinul. A avea ceva în intestine este exact ca și când am ține ceva în pumn.  Când alimentele străbat intestinul, ele nu au ajuns încă să facă parte din noi. Urmează să fie  absorbite, abia apoi devin parte integrantă a celulelor noastre. Oamenii testați pentru alergii la gluten și cereale de obicei nu sunt alergici, dar cu siguranță sunt intoleranți la ele.

Enzima pepsina - care digera proteina din cereale - poate lucra doar într-un mediu foarte acid, cu un pH de aproximativ 1,5-2. Dacă nu avem acest mediu acid în stomac, pesina nu va funcționa cum trebuie și nu vom digera corespunzător nicio proteină din  cereale (grâu, ovăz, orz) dar nici din ouă, peşte sau alte alimente bogate în proteine, adică proteinele  nu vor putea fi “rupte” până la nivel de aminoacid simplu.  Proteinele nedigerate pot provoca o reacție alergică în urmă contactului cu microvilii care sunt pe celulele din intestinul nostru. Ca să înțelegem mai bine acești microvili, să ne imaginăm o celulă  cu un fel de ”păr zburlit” (microvili), unde jumătatea de jos a celulei se află în contact direct cu vasele de sânge, iar partea superioară –cea “cu păr” - în interiorul intestinului. ''Parul'' absoarbe nutrenţii, și apoi prin celulă ajung în fluxul sanguin pentru a fi purtați în ficat și de acolo la toate celulele corpului nostru.

Când acele proteine nedigerate (glutenul și gliadina) se ating de microvili, corpul produce o inflamare a lor, pentru că nu vrea acea proteină străină în sângele nostru. În urma contactului, microvilii se comportă exact cum s-ar comporta pielea noastră în urma contactului cu mătrăguna. Se inflamează şi astfel se reduce drastic suprafața lor de contact făcând absorbția foarte dificilă, atât pentru proteinele nedigerate, cât și pentru nutrienții buni cu moleculă mare (Omega 3, colesterolul, mineralele). Chiar dacă se mai absorb cât de cât nutrienți ''buni'' acei nutrienți nu vor mai intra în fluxul sanguin. Destule molecule de gluten vor ajunge totuși în sângele nostru prin ''joncţiunile strânse'' - un fel de ''ciment'' care ține celulele (enterocite) lipite una de cealaltă, și prin care teoretic, nu ar trebui să  treacă nimic. 

În cazul boli celiace, microvilii practic mor - datorită întreruperii alimentării cu sânge - şi se poate pierde 20-100% din suprafața absorbabilă. În cadrul autopsiilor, se poate simţi la atingere de către chirurg interiorul intestinului care, în porţiunile cu intoleranţă la gluten, este întărit și cicatrizat, fiind foarte asemănător cu o bătătură. Aceste zone nu apar toate în același timp. Spre exemplu, bebeluşul devine sensibil la gluten și pot apare colicii dacă mama nu digeră bine glutenul. Ne mai putând să îi atingă burtica, fără să producă dureri, mama presupune că pruncul nu mai tolerează laptele ei și îi dă să bea lapte praf. În urma acestei schimbări, lucrurile par în regulă pentru o perioadă, dar atunci când bebeluşul va trece pe alimentaţia cu mâncare solidă, procesul va reîncepe. De ce? Pentru că, în timpul alăptării, a fost sensibilizat la acest gluten (din laptele mamei) și a deprins o atare intoleranță la gluten.

 Intestinul are o memorie, reacționează de acum la gluten iar odată ce microvilii se inflamează alimentarea cu sânge se obturează şi apar “petice” pe interiorul intestinului. Fiecărui “petic” îi va corespunde o boală. Celiacă, colon iritabil,  boală Chron. Apoi copilul ajunge la vârsta de 5 ani și dezvoltă inexplicabil diverse iritații sau astm. Când intestinul se deteriorează, începe să nu se mai absoarbă corespunzător colesterolul și acizii grași esențiali, pentru că ace,ti nutrienţi sunt molecule mari și complexe și nu pătrund printr-un intestin deteriorat.

Colesterolul este un nutrient esențial pentru că formează învelișul exterior (membrana) al fiecărei celule a corpului nostru. Din el se fac 95% dintre hormonii steroizi  (testosteron, estrogen, progesteron).  Colesterolul este, de asemenea, materia primă pentru mielină - izolatorul sistemului nervos și al creierului. 75% din greutatea creierului este dată de mielină, iar mielina este aproape 100% colesterol.  Dacă cunoașteți pe cineva cu nivelul colesterolului total de 90 mg/dl fără medicație, acea persoană poate avea o suferinţă a intestinului de tip: boală celiacă avansată, Chron, inflamații sau colon iritabil. Singurul fel în care nivelul colesterolului poate ajunge atât de scăzut, este dacă se iau medicamente sau dacă respectivele persoane au o problemă mare de absorbție. Mulţi doctori susțin că un nivel al colesterolului total sub 220 este periculos. În jurnalele medicale, se regăsește faptul că limitele colesterolului  au fost coborâte intenționat de la an la an,  pentru ca un număr tot mai mare de medicamente anticolesterol să poată fi vândute.

Din păcate, medicii rar fac legătura între sindromul colonului iritabil și intoleranța la gluten, deşi aceasta poate fi cauza reală a suferinţei.

Toate simptomele intoleranţei la gluten se înrăutăţesc în perioada iernii, când consumăm mai multe paste, pâine și cozonaci, prăjituri, fulgi de cereale, brioșe, covrigi. Din contră, vara ameliorează simptomele pentru că în acest anotimp consumăm mult mai multe fructe și vegetale pentru că sunt disponibile. Acest lucru ne ajută să înţelegem şi să credem în capacitatea intestinului de a se vindeca. La fel cum pielea se regenerează foarte repede, intestinul are aceeași capacitate.  În urmă cu 2000 de ani, grecii cunoșteau boala celiacă. Știau că atunci când renunţau la grâu, ovăz și orz înlocuindu-le cu porumb, fasole, linte,  problemele cauzate de boala celiacă dispăreau.

În Germania s-a creat dieta macrobiotică care recomandă orezul brun. Nu există nimic deosebit în orezul brun, secretul constă în eliminarea cerealelor cu gluten. Chinezii - chiar dacă sunt numeroși - suferă într-un număr foarte mic de colon iritabil sau alte boli ale sistemului digestiv, pentru că ei folosesc orezul, semințele de in și hrișcă, cartofi dulci şi legume (în locul grâului). La fel și în America, consumatorii de carne și cartofi prăjiți au alte probleme de sănătate dar nu vor avea boală celiacă.

Boala celiacă este înrăutățită de grăsimile nesănătose (grăsimi hidrogenate sau parțial hidrogenate vegetale, grăsimi trans) dar şi de restricționarea consumului de sare. Pentru a produce acid clorhidric, avem nevoie de sare. Enzimele care descompun alimentele lucrează eficient în mediu acid, altfel nu am putea asimila corect nutrienţii din hrană. 

În concluzie, toate bolile pleacă de la digestia proastă iar principala cauză a bolilor sunt problemele digestive. Una dintre modalităţile prin care ne putem îmbunătăţi digestia este renunţarea la gluten. Merită să încercăm dieta fără gluten pentru o perioadă de 3 săptămâni (nu consumăm nicio făină de cereale cu spic). Dacă după cele 3 săptămâni nivelul de energie este crescut, somnul îmbunătăţit iar afecţiunile cărora nu le găseam o explicaţie s-au ameliorat, sunt peste 90% şanse să avem intoleranţă la gluten. Odată ce am ajuns la această concluzie, fie eliminăm glutenul “ pe viaţă”, fie îl consumăm în porţii mici,  la distanţă de câteva zile între ele. 

Surse: http://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2009/07/23/why-is-wheat-gluten-disorder-on-the-rise.aspx
http://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2002/10/09/gluten-part-three.aspx

www.alergicblog.ro/