Ateroscleroza coronariana - o boala complicata, explicata simplu

La varste tinere, ateroscleroza coronariana ne salveaza viata. 
Da, ati citit bine! Iar acum ca acest lucru a fost clarificat, veti intreba probabil: “Dar cum este posibil ca o boala sa ne salveze viata?!”

In corpul nostru exista aproximativ 60 de kilometri de vene si artere. Ateroscleroza este o afectiune in care pe peretele arterei se formeaza “placi de colesterol”. Cand suntem tineri, acest lucru ne “salveaza viata”, in sensul ca nu vom muri de scorbut sau sangerari interne. Insa, acelasi lucru care ne salveaza in tinerete, daca se mentine, ne omoara dupa ce apucam  sa procreem, pe la 40 de ani.

De ce credeti ca multi barbati au probleme cu potenta dupa o anumita varsta?

Cu ce sange sa mai “functioneze’’ daca arterele acelea subtiri sunt peticite cu colesterol si lipoproteine “plasturi”? Oare mai ajunge destul sange pentru ca “mecanismul” sa functioneze ca in tinerete?

Ca sa intelegem mai bine, imaginati-va o camera de la roata de bicicleta. In interior, aerul o umfla iar peretii de cauciuc elastici mentin aerul inauntru. Acum, haideti sa asemanam arterele noastre cu acea camera. Sangele le “umfla” zilnic prin tensiunea oscilanta si prin frecarea continua. Cauciucul (arterele si venele) este alcatuit in mare masura din colagen si alte proteine care conecteaza tesuturile. Insa, imaginati-va ca pe interior exista un strat foarte subtire izolant impermeabil care se numeste epiteliu................continuarea?!!!!

Carenta de vitamina C cauzeaza slabirea tesutului conectiv datorita faptului ca este responsabila pentru formarea colagenului, atat de necesar mentinerii structurii vaselor de sange. Intre aceste celule, milioane de mici fisuri microscopice incep sa se formeze. Daca vitamina C lipseste din dieta, in 4-6 luni fisurile s-ar mari iar sangerarile interne ar provoca moartea. Acuma parca inteleg mai bine de ce multi marinari, in secolele trecute, mureau in 4-6 luni de scorbut din lipsa crunta a vitaminei C din dieta.

Din fericire, corpul are un ‘’backup’’, adica un mecanism de protectie. El incepe sa peticeasca tesutul fisurat prin niste depuneri. Pentru ca acest proces este unul lent, corpul are timp sa reactioneze. Ficatul intra in joc si face niste proteine specializate in “reparatii”, numite lipoproteine, compuse din doua substante, una “buna”, alta “rea”, adica din ceea ce noi numim colesterol ‘’rau’’, de care, din fericire,  este legata o substanta ‘’adeziv’’, adica o substanta “buna”. Aceste molecule trec sub epiteliu  (invelisul interior al vaselor de sange) si se ‘’lipesc’’ de fisurile provocate in lipsa colagenului si a vitaminei C. Doar ca aceste “petice” se acumuleaza unul peste celalalt iar “depozitele de colesterol” pe care le formeaza pe vasele de sange se maresc, blocand in timp artera. In functie de locul in care se formeaza, ele pot provoca atacuri cerebrale, infarcte, blocaje renale, ca urmare a  strangularii alimentarii cu sange a organelor respective.

Dozele suficiente de vitamina C ajung repede in tesuturile deteriorate, colagenul care apare si el reface fisurile, tesutul conjunctiv devine iarasi sanatos, deci alunecos, si proteinele ‘’adeziv’’ nu mai au de ce sa se ‘’tina’’, fiind reabsorbite in fluxul sanguin si transportate in ficat de unde sunt mai apoi eliminate. Acest proces este unul lent, dar sigur si eficace.

Remediul ar fi suplimentarea cu cantitati mari de vitamina C. Dar de ce doze mari? Pentru ca avem de refacut multe vase si artere si nu prea avem timp la dispozitie. Doza minima de vitamina C pentru un adult ar fi de cel putin 20 de portocale organice consumate zilnic, din care corpul extrage maxim 1800  mg de vitamina C. Ca sa intelegem ce inseamna aceasta doza, trebuie sa retinem ca organismul animalelor produce intre 2000 mg si 20000 mg zilnic in ficat si rinichi. Spre deosebire de oameni, maimute, porcusori de guineea si inca o specie de lilieci, celelalte animalele de pe fata pamantului pot sa isi produca singure vitamina C in corp din glucoza deoarece au in plus o enzima (fata de noi, deficientii!) care poate face acest lucru. De aceea avem nevoie de hrana pentru a o aduce in corp sau de o suplimentare inteligenta cu o forma a ei (Liposomala) care intra direct in celule.

Mai este insa o problema! Vitamina C, fiind in acelasi timp si antioxidant, odata introdusa in corp, se “napusteste” asupra toxinelor pe care le gaseste in circulatie, si abia apoi trece la treaba si formeaza colagen pentru sanatatea arterelor. Acesta este si cel mai important motiv pentru care hrana vie are o forta de vindecare si regenerare atat de mare. Vitaminele, mineralele, fitonutrientii, toate acestea lucreaza in sinergie si redau capacitatea corpului de a se regenera. Este logic ca un om “cu un picior in groapa si cu un altul pe o coaja de banana” sa aiba nevoie de mult mai multi nutrienti pentru vindecare, decat unul sanatos. Stiind ca vitamina C este atat de potenta si ca, din pacate, hrana ofera o cantitate limitata de vitamina C, am putea beneficia din plin de o dieta 100% crudivora, care sa poate fi tinuta pe o anumita perioada de timp.

Sursa:  1http://www.paulingtherapy.com/ 

http://www4.dr-rath-foundation.org/NHC/cardiovascular_disease/cellular_solutions.htm

Vindecă-te de cancer cu medicamentele lui Dumnezeu în trei săptămâni

 Corpul fizic e format din trei părţi principale: celule și două lichide (sânge și limfă). Sângele alimentează cu ”hrană” toate celulele din corpul nostru, iar limfa le spală de  toxinele rezultate în urmă funţionării celulelor și le duce la organele de detoxifiere (piele, ficat, rinichi), pentru ca acestea să le elimine din corp. Un nou-născut, pentru a crește, are nevoie de două lucruri vitale: să fie hrănit și să i se schimbe scutecele . Exact la fel stau lucrurile și cu celulele noastre. Ele au nevoie de hrană (prin sânge) și de detoxifiere (prin limfă).

 Limfa este un lichid uleios și mai vâscos decât sângele care are o “problemă”: este staționar în corpul nostru, adică nu este împins (pompat) de către niciun organ, așa cum este sângele de către inimă. Iar pentru a-l ajuta să circule este nevoie de mișcare fizică, întrucât antrenamentul mușchilor îl pune în mișcare. Acesta este unul dintre motivele pentru care transpirăm imediat ce începem să alergăm. Sistemul limfatic începe să se miște, toxinele sunt duse la cel mai mare organ de detoxifiere, pielea. Creierul nostru, pancreasul, ficatul, pielea - și toate organele care alcătuiesc corpul uman - sunt fiecare “o grămadă” de celule.

  Sângele are un pH de 7,35 - 7,45: așa a fost creat și, prin urmare, așa trebuie să rămână! Dacă se întâmplă ca pH-ul să scadă, în aproximativ patru minute corpul trebuie să îl ridice din nou la aceste valori, indiferent de situație; altfel, viața ar înceta în corpul respectiv. Fructele și legumele consumate în stare crudă acidifică sângele foarte puțin. Aceleași legume, de această data gătite, induc o aciditate mai mare sângelui nostru, iar preparate altfel decât prin fierbere și coacere, îl acidifică mult mai mult. Proteina animală induce o aciditate și mai mare. Alimentele procesate și rafinate (bomboane, dulciuri, sucuri acidulate, cafea) induc sângelui o aciditate extrem de mare.

 Cum spuneam, sA¢ngele are la dispoziție patru minute să ajungă la un pH de 7,35; dacă are doar putină aciditate de neutralizat, acesta va folosi mineralele-baze din corpul nostru (calciu și magneziu luate direct din oase și dinți), ceea ce duce, în timp, la slăbirea densităţii osoase. Spuneam mai devreme că sângele alimentează și este în contact permanent cu toate celulele din corpul nostru. Ce poate face că să scape rapid de aciditate și să rămână alcalin? Aruncă toată aciditatea pe celule! Și la mulți dintre noi face acest lucru de trei ori pe zi.

 

 Starea normală a celulelor noastre e una alcalină. Într-un mediu aerob (în care este prezent oxigenul), fiecare celulă îşi produce energia prin mitocondrii (supranumite și „uzine energetice”, deoarece conțin enzimele oxido-reducătoare necesare respirației).

 Acum, imaginați-vă că sângele scapă zilnic de excesul de aciditate, aruncând-o pe celule. Celula sănătoasă devine astfel un mediu foarte acid, unde oxigenul este prezent  în cantităţi foarte mici. Acum, ea are doar două variante: ori să moară, ori să se transforme. De obicei se transformă  și devine o celulă care se adaptează mediului fără oxigen, învăţând să trăiască într-un mediu anaerob, producându-și energia prin fermentație. Aceasta este o celulă canceroasă. Lucrul acesta nu trebuie să ne sperie; toți avem între 1.000 și 10.000 de celule canceroase în corp. Însă, un sistemul imunitar sănătos le distruge. În cazul acesta, se ridică următoarea întrebare: “Atunci de ce cancerul face așa de mari ravagii? De ce nu suntem protejați cu toții de propriul sistem imunitar?”

 Aici intervine partea interesantă: celulele au o inteligenţă proprie. Celula aceea, când devine canceroasă, știe că va fi decimată de globulele albe și găseşte o cale prin care să devină invizibilă pentru sistemul imunitar: se camuflează! Se înveleşte cu niște celule normale și sănătoase care aparțin corpului (celule trofoblaste) și astfel sistemul imunitar  este “orbit”, nu vede ce se găsește înăuntru.

 Exact același lucru îl mai întâlnim undeva în natură. Fetusul, în corpul mamei, e format din cromozomi de la ambii părinţi. Dacă sistemul imunitar al mamei l-ar vedea, l-ar ataca imediat. În 1902, John Beard, profesor de embriologie la Universitatea din Edinburgh, Scoția, declara într-un articol din jurnalul medical Lancet: “Între celulele canceroase și anumite celule preembrionare caracteristice fazei inițiale a gravidităţii, nu există nicio diferenţă”.

 Celulele stem sunt niște celule din care se poate forma orice. Din această cauză, 80% dintre ele se găsesc în ovare și testicule (pentru a crea viață) și 20% în restul corpului (pentru a reface orice fel de țesut deteriorat în caz de accident).

Beard a observat că placenta (care e, de fapt, formată din celule trofoblaste) seamănă aproape identic cu celulele canceroase. Iar placenta crește exploziv în primele trei săptămâni de sarcină, după care se oprește din creștere. De ce? Pancreasul copilului începe să funcționeze după a treia săptămână de sarcină, producând o enzimă numită “tripsină”. Această enzimă oprește din creștere placenta. Până în a noua lună, creșterea placentei este foarte lentă. În luna a noua, pancreasul fătului - care lucrează deja la capacitate maximă -, împreună cu pancreasul mamei, produc această enzimă în cantităţi suficient de mari încât să găurească placenta. Odată placenta perforată, lichidul amniotic iese (se rupe apa) și sistemul imunitar vede ce se “ascunde” acolo, declanşând imediat durerile nașterii; practic, îl dă afară pe ”parazit”. Interesant,  nu-i așa?

 Tripsina, în afara faptului că digeră celulele trofoblaste (placenta), mai face ceva: digeră proteina animală. Cu o dietă omnivoră (în care unii dintre noi trimit cantităţi mari de tripsină spre digestia alimentelor de trei ori pe zi și mai au și pancreasul slăbit), pancreasul nu produce suficient de multă tripsină nici măcar pentru digestie, deci în niciun caz nu mai are  “puterea” să distrugă învelisul (placenta) sub care celulele canceroase s-au ascuns de sistemul imunitar.  Acesta este motivul pentru care creșterile tumorale depind atât de mult de ”stilul de viaţă” și de obiceiurile alimentare.

 Studiile medicale au demonstrat că celulele canceroase au nevoie de zece  ani de divizări și multiplicări până când pot fi observate cu aparatele medicilor şi stabili diagnosticul “cancer în faza I”. Dacă în acești zece ani ținem câteva posturi în care nu mâncăm nimic de origine animală, toată tripsină disponibilă merge și digeră învelişul celulelor canceroase, care vor deveni astfel vizibile pentru globulele albe. Aşadar, un simgur post religios ne poate vindeca de cancer fără că noi să știm acest lucru! 

 

 Ce fac chimioterapia și radioterapia?  Omoară celule canceroase! Până aici, totul pare în regulă. Însă aceste terapii mai nimicesc și celule sănătoase. Haideți să trecem cu vederea și acest aspect. Dar fiți atenți: chimioterapia și radioterapia paralizează globulele albe. După prima sedintă de chimioterapie, acestea nu mai luptă, deci nu ne mai putem baza pe sistemul imunitar. Acum intră în scenă ”medicamentele” lui Dumnezeu. În multe fructe și legume există niște ”coloranţi” care sunt, de fapt, niște otrăvuri foarte puternice pentru celulele canceroase. Colorantul negru (resveratrolul) e cel mai potent, urmat de colorantul roşu (licopenii și antocianinele), cel portocaliu (caroten) și galben.

Să vedem modul de funcționare. Celulele canceroase sunt foarte ineficiente în a-și produce energia, întrucât o produc prin fermentație, deci au nevoie de mult zahăr ca să crească. Din 20 în 20 de minute, vom alimenta celulele canceroase cu acest zahăr. Dar consumând zahărul dintr-un fruct de culoare neagră, sau polizaharidele din frunzele verzi (salată, varză, spanac) concomitent cu consumarea zahărului, celulele canceroase vor consuma și resveratrolul și celelalte substanțe anticancerigene din frunzele verzi și vor muri “pe capete”.

 În asemenea boli degenerative sunt recomandate sucurile verzi, întrucât în felul acesta cantitatea de nutrienți care ajunge în sînge (și deci la celule) este mult mai mare. Se poate bea sucul de la 4 verze într-o zi însă, dacă le-am consumă integral, absorbția ar fi îngreunată din cauza fibrei celulozice. Iar volumul pe care l-ar ocupă nu este de neglijat!

Primul lucru l-am făcut; mai avem de făcut încă două. Celula canceroasă am distrus-o, dar  în locul ei a rămas un lichid foarte toxic. Această otravă trebuie scoasă cumva din organism. Aici intervine sistemul limfatic. Există două plante esenţiale care pun în mișcare limfa: lămâia și echinaceea. Consumul zilnic a 3-4 lămâi stoarse și diluate cu apă, împreună cu 2-3 lingurițe de pulbere de echinaceea asigură mișcarea sistemului limfatic care preia lichidul toxic și îl duce în ficat.

 Ficatul amestecă această otravă cu bila și o varsă în intestin. De acolo merge în colon și asteaptă să fie eliminată. Aici mai apare o problemă: deoarece colonul reabsoarbe apa, el va reabsorbi și otrava și o va reintroduce în ficat. Aceasta măreşte riscul de ciroză la ficat.

 Soluția salvatoare ar fi să forţăm cumva ficatul să îşi verse bila mult mai des și apoi să scoatem imediat din intestine lichidul toxic. Clismele cu cafea fac acest lucru. Dacă bem cafeaua, această stimulează rezervele de glicogen din ficat și ne dă un “boost” de energie (energie “stimulată”), dar dacă o folosim ca și clismă, stimulează ficatul să îşi verse bila (cu toxinele rezultate din fostele celule canceroase). Bila se combină cu cafeaua în intestin și colon și este eliminată imediat din organism.

 Acesta este ciclul: 12 ore de flux continuu de resveratrol și zahăr în sânge, apoi 12 ore de post (peste noapte), prin care înfometăm  celulele canceroase până dimineață. Apa cu lămâie și echinaceea duc - prin mișcarea limfei - otrăvurile în ficat, iar clismele cu cafea din oră în oră asigură eliminarea toxinelor cât mai repede posibil, oprind reabsorbţia lor din colon.

  

by Lucian Toma