Nu cred ca e firesc
sa mancam “ceva” inainte de a pleca de-acasa, doar pentru a nu ne “prinde
foamea” prin oras. Chiar daca acest lucru se intampla, ce poate sa ne faca
foamea? De ce ne temem sa traim o senzatie
fireasca, atat de familiara stramosilor nostri?
Stati un pic. Credeti
ca acestia mancau “ceva” inainte s-o porneasca la vanatoare, ca nu carecumva sa
ii apuce foamea pe drum? Pe atunci nu exista frigider, deci nu puteau stoca
mancarea de pe o zi pe alta. Nu exista nici mic dejun, pranz sau cina, si nici
“gustari intre mese”. Nu umblau cu “bomboane dulci” prin buzunare, in caz ca le-ar
scadea glicemia! Nu existau restaurante sau fast-food-uri iar alimentele nu
erau disponibile la orice pas, ca astazi. Din contra, stramosii nostri trebuiau
“sa faca foamea”, in mod regulat, pentru cel putin 16 ore continuu, iar de
multe ori erau fortati sa “o duca” zile intregi fara hrana.
Oare mai
traiau?!
Si ma intreb, nu
cumva ne temem de foame pentru ca organismul nostru este prea slabit sa-i faca fata?
Din start, postul intermitent (PI) pare dificil
de acceptat, pentru ca la origini se afla tocmai aceasta teama “de foame” sau teama
de a rezista fara mancare mai multe ore decat in mod obisnuit. Dar biruind
treptat aceste temeri (printr-un plan initial de adaptare), ne vom schimba
credinta iar postul intermitent va deveni “floare la ureche”.
Prin intermediul
postului intermitent vom invata sa ne controlam senzatia de foame astfel incat
“sa rulam” bine oricand pe stomacul gol si ne vom creste increderea in propriul
organism.
Atentie.
Daca exista probleme de sanatate legate de nivelul zaharului in sange (diabet,
prediabet, hipoglicemie, oscilatii de glicemie), aceasta dieta nu este pentru
noi.
